Viziune asupra Genezei

In Sfanta Scriptura, cartea de capatai a crestinismului, mai precis in textul Vechiului Testament, ni se dezvaluie taina originii Universului, a omului, precum si sensul vietii. Dumnezeu a creat lumea in sase zile, iar „in ziua a saptea s-a odihnit de toate lucrurile pe care le-a facut”. La inceput a fost Cuvantul, la granita dintre cunoscut si necunoscut in necuprinsul tacut, pentru simplu motiv ca Dumnezeu, apasat de povara necuvintelor, a dat frau liber Gandului. Astfel, existenta a fost marcata de Cuvantul care zideste, care face ordine in Univers, matricea primara a miracolului vietii. Din haosul primordial, Dumnezeu a creat cerul si Pamantul, a separat apele de uscat, a despartit lumina de intuneric, iar prin sageata timpului a stabilit alternanta anotimpurilor si curgerea anilor.

Cerul a fost impodobit cu doi luminatori – Soarele si Luna - iar uscatul, apele si vazduhul au fost populate cu o diversitate de plante si animale, care au primit binecuvantarea pentru dreptul la existenta : „ prasiti-va si va inmultiti”, dar nu oricum ci intr-o unitate in diversitate. Atunci cand ploaia vine de sus si rodul pamantului de jos, urmeaza ritualul vietii, de germinare a semintelor, intr-o splendoare de verdeata imbratisata de lumina solara.

Lucrarea lui Dumnezeu a fost implinita in ziua a sasea, prin crearea fiintei umane, pentru ca acest habitat cosmic, numit Terra, este destinat sa poarte in vecii vecilor omenirea in istorie. Dupa chipul si asemanarea sa , Dumnezeu a creat pe Adam si Eva, le-a pus la dispozitie gradina Edenului si i-a binecuvantat : „Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti, si stapaniti peste mari, peste pasarile cerului, peste toate vietatile ce se misca pe acest pamant si peste tot pamantul”. Pe masura curgerii timpului s-a ajuns la minunate mecanisme ecologice integrate ierarhic pana la nivel de biosfera.

Necunoscute sunt caile Domnului, care indeamna pe credinciosi sa mediteze profund asupra pacatului originar pentru care primii oameni au fost izgoniti din Rai, unde traiau fericiti, fara sa cunoasca grijile muritorilor de rand. Ca un bun crestin, ma framanta intrebarea retorica : de ce Dumnezeu a supus pe Adam si Eva la provocarea suprema de a alege intre nemurire si forta cunoasterii binelui si raului? Sa fi gandit ca un om cu constiinta, care evolueaza asimptotic catre perfectiune poate deveni candidat la suprematie in Univers, sau ca maretia vietii consta in descifrarea tulburatoarelor enigme ale cunoasterii si obtinerea mijloacelor de trai prin forte proprii! Poate ca in logica divina programul pentru sine, inscris in zestrea ereditara a individului, este subordonat programului generos al existentei si dezvoltarii omenirii, entitate riguros perceputa numai din exteriorul sau. Poate ca in dialectica existentei, Dumnezeu este managerul universal pentru o multitudine de Lumi paralele, pe care le pregateste pentru evenimentul suprem de intalnire intr-un destin comun. Desigur, adevarul absolut este unul singur, insa psihicul uman este capabil de a face speculatii. Cert este ca, incalcarea poruncii de a gusta din fructul oprit a produs mai intai o moarte spirituala, prin intreruperea legaturii directe cu Creatorul, urmata apoi de moartea fizica, prin intoarcerea trupului in tarana din care s-a nascut. Si aceasta imensa povara o purtam inca de la origini… Dar in acelasi timp, bunul Dumnezeu a lasat o portita pentru mantuirea oamenilor prin fiul sau Iisus Hristos , model de referinta, intrupat in om care s-a jertfit pe cruce pentru biruinta asupra pacatului si a mortii. Se pare ca, pana la Judecata de Apoi, ne urmareste implacabila moarte sau, in alt registru, trecerea spiritului in alte dimensiuni. Desi ne bucuram de o multitudine de optiuni, singura alternativa justa este sa aspiram la fericire in granitele comportamentului civilizat, trasate in linii mari de Sfanta Scriptura, astfel incat normele eticii sa se imbine armonios cu normele crestine. Este bine, stimati cititori, sa va amintiti de semnificatia crestina a semnului crucii, indiferent de pozitia sociala, de hazardul destinului si incercarile vietii. Si acest indemn poate sa fie facut de orice om simplu sau chiar de un intelectual cu o vasta pregatire stiintifica, nu neaparat de un preot sau de un alt reprezentant al bisericii. Acum, la cumpana de milenii, prin poluarea mediului ambiant care a afectat profund fragilele echilibre ecologice stabilite in cadrul ecosistemelor, se manifesta pregnant efectul de sera, se moare pe strazi din cauza caniculei, iar seismele, regimul precipitatiilor si dinamica atmosferei fac ravagii in lume, exista suficiente semnale de alarma care indica ora scadentei pentru responsabilitatea umana. Departe de mine gandul ca divinitatea doreste sa pedepseasca specia umana, ci doar ne pune la incercare pentru a lua deciziile optime.

Poate ati observat ca pana si politicienii au devenit credinciosi, fie din convingere, fie din motive electorale. Dumnezeu sa judece optiunile fiecaruia…