Valentele demersului cognitiv

Într-o abordare sistemică, dintre toate resursele unei societăti, cele umane sunt primordiale pentru progresul social. Pe bună dreptate, se spune că omul sfinteste locul pe unde trece si orice investitie în inteligentă este cea mai rentabilă, deoarece amplifică sansele în viitor. S-ar cuveni ca la intrarea în mileniul trei, sistemul educational să pregătească renasterea spiritualitătii românesti, pentru ca acest popor cu traditii milenare si o bogată zestre ereditară să-si găsească locul firesc în topul natiunilor europene.

Într-o exprimare plastică, datorată lui Comenius, „Omul ca să devină om, trebuie să fie educat”, dar numai printr-un efort organizat care asigură punti de legătură între generatii, astfel încât miracolul uman să dăinuie pe planeta albastră, într-un univers plin de taine care ne incită la provocări euristice. Pentru a deveni eficiente, unitătile scolare trebuie să se înscrie pe coordonatele reformei învătământului care implică restructurări profunde în continutul si metodele instructiv-educative, de formare a unui profil uman complex, capabil de adaptare la dinamica tranzitiei către o societate democratică. Se prefigurează un nou curriculum educational pentru ca unda de soc a viitorului să întâlnească generatiile tinere competitive în oferta pe piata muncii, în conditiile dezvoltării exponentiale a stiintei, schimbării modului de actiune umană si integrării economiilor nationale la scară planetară. Între idealul educational, proiect de formare a omului si idealul social, program complex de dezvoltare a societătii, se stabilesc relatii sistemice, cu inferente multiple în gradul de cultură si civilizatie al comunitătii într-o anumită etapă istorică. Abordarea stiintifică a devenirii umane implică cele trei ipostaze fundamentale ale personalitătii:

*subiect pragmatic(homo faber),al actiunii,care transformă lumea si tinde să o stăpânească;

*subiect epistemic (homo sapiens), al cunoasterii, care asimilează cunostinte despre sine si despre realitatea înconjurătoare ;

*subiect axiologic(homo valens),purtător si creator de valori,care dau sens actiunilor sale.

Un obiectiv strategic pentru învătământul românesc este formarea unor tineri sănătosi si creativi, care caută si respectă frumosul, binele si adevărul, în afirmarea identitătii culturale nationale si promovarea valorilor universale perene. Verbul „a cerceta” are ca înteles primar faptul de a examina cu atentie, a căuta sau a iscodi, mânat de curiozitate, diverse aspecte din realitate. Initial, omul a luat cunostintă de fenomenele naturale prin observare pasivă (contemplare). Pe măsura acumulării datelor empirice, s-a trecut progresiv la cercetarea stiintifică a realitătii, în conformitate cu scopuri bine precizate, fie în conditii naturale (observatia stiintifică), fie în conditii provocate artificial în laborator (experiment stiintific). Anvergura cercetării se exprimă într-un ansamblu de activităti teoretice si practice, ordonate si sistematizate, de obtinere si prelucrare a informatiei stiintifice, care oferă o explicatie cuprinzătoare cu privire la diverse domenii ale realitătii, pentru a satisface nevoile de ordin material si spiritual ale fiintei umane. Activitatea de cercetare presupune existenta unui obiect bine definit al cunoasterii, ipoteze de lucru îndrăznete, metodologie adecvată pentru demersul cognitiv dar si sisteme de măsură si prelucrare a informatiei, care să compenseze imperfectiunea organelor de simt ale omului.

Ipotezele noi apărute trebuie să îndeplinească câteva cerinte minime :

*să aibă simplitate logică si generalitate maximă ;

*să nu contrazică total rezultatele anterioare ale stiintei ;

*să aibă fortă predictivă, adică să coreleze evolutia unei game variate de fenomene ;

*să fie testabile, adică să dea nastere la enunturi empirice, verificabile în practică.

Cunoasterea umană avansează prin diverse forme si metode de cercetare : generale, particulare si singulare, calitative si cantitative, empirice si teoretice, întemeiate pe un suport bogat în notiuni, concepte si inferente logice.

Pentru H.H.Sthal, metoda este „ mersul sistematic al gândirii în operatiile sale de cunoastere si întelegere a realitătilor, în scopul dezlegării unor probleme teoretice si practice”, iar pentru J. Piaget, „faza stiintifică a cercetării începe ,atunci când, disociind ceea ce este verificabil, de ceea ce poate fi numai reflectat sau intuit, cercetătorul elaborează metode speciale, adaptate problemei sale”.

Într-un cadru motivational adecvat, stimularea senzorială se transformă în fapte psihice constiente, comunicate prin intermediul limbii. Ca instrument de transmitere a informatiei dintre oameni, limba apare ca un cod, un sistem de semne lingvistice (morfeme si cuvinte), vehiculate pe cale orală sau scrisă. Cuvântul, după Ferdinand de Saussure, se distinge atât prin imagine acustică ( semnificant), cât si prin concept (semnificat), care capătă valoare cognitivă doar într-un sistem bine închegat. În contrast cu bogătia de sensuri din limbajele naturale, cele formalizate prezintă o mare precizie de exprimare, de aceea ele sunt preferate uneori în stiintă. Profunzimea ideilor exprimate de limbaj este rodul unei gândiri evoluate, realizate prin analiză si sinteză, comparatie , abstractizare, generalizare, concretizare, inductie si deductie. Analiza (separarea mentală a însusirilor si părtilor unui obiect) si sinteza (integrarea mentală a însusirilor sau părtilor separate într-un întreg) sunt procese psihice opuse care se completează reciproc în progresul cunoasterii. Prin comparatie se stabilesc asemănările si deosebirile dintre lucruri, pe baza unor criterii de comparatie care permit împărtirea pe grupuri, clase sau categorii. Abstractizarea desprinde dintr-un ansamblu anumite trăsături si face posibilă generalizarea care extinde aspectele comune la o clasă distinctă de obiecte sau fenomene, desemnată prin notiune. Deci, notiunea, exprimată prin cuvânt, se caracterizează prin sfera notiunii si diferenta specifică, aspecte de care trebuie tinut seama în formularea corectă a definitiilor.

Pentru ca rezultatele stiintei să fie aplicabile în practică este necesară trecerea, prin operatia de concretizare, de la nivelul însusirilor abstracte la obiectul exprimat în totalitatea determinărilor sale. În rationamentele logice, se face deseori apel la deductie, prin trecerea de la asertiuni generale, la cazuri particulare. Silogismul este forma tipică a deductiei, dar există si forma ipotetică sau disjunctivă. Deductia este mult mai riguroasă decât inductia, bazată pe trecerea de la cazuri particulare la asertiuni generale. În ultimă instantă, verificarea în practică este criteriul fundamental de stabilire a adevărului. Procesul gândirii este declansat, în toată complexitatea sa, de rezolvarea problemelor puse de viată. Solutia nu apare nici ca o iluminare bruscă (gestaltism), nici ca o succesiune de încercări si erori (behaviorism), ci presupune planuri si strategii adecvate,

subordonate unui scop. Un rol deosebit îl joacă procedeele euristice, care pot orienta demersul cognitiv : analogia, modelarea, analiza prin sinteză, recurgerea la probleme mai simple, refacerea drumului invers, pornind de la rezultate spre datele initiale. Analogia sugerează posibilitatea existentei unor relatii profunde între fenomene asemănătoare în plan exterior. De multe ori pentru simplificarea studiului realitătii se trece la reconstructia simplificată a obiectelor si fenomenelor, prin eliminarea aspectelor nesemnificative, actiune numită modelare. Modelul poate fi realizat material (machetă, mulaje) sau exprima sub formă de reprezentări matematice (model matematic). Analiza prin sinteză recurge la amplasarea unui obiect, într-un context nou, caz în care îsi dezvăluie valente nebănuite. Dacă problema de rezolvat este complicată o putem reduce la probleme mai simple, cu reconsiderarea în final a situatiei complexe.

Datorită simultaneitătii si succesiunii evenimentelor reale, ele se asociază intim în memorie, prin formarea unor legături nervoase temporale, mai mult sau mai putin stabile. Trebuie procedat cu mult spirit de discernământ, deoarece nu orice fapte asociate, reflectă relatii de esentă dintre fenomene. Pe baza datelor cognitive stocate în memorie se pot elabora prin imaginatie si gândire creatoare situatii inedite, mai ales dacă procesul este stimulat de puternice trăiri emotionale. Cercetările lui W. Okon au consacrat metoda problematizării ca o valoroasă cucerire a pedagogiei moderne, de învătare prin descoperire. Pornind de la o „situatie problemă”, elevii refac pas cu pas, calea gândirii stiintifice, nu lipsită de contradictii reale sau aparente, a căror depăsire generează o atitudine activă, de căutare a unor solutii originale. Metoda asaltului de idei (brainstorming), initiată de A.F. Osborn, stimulează creativitatea de grup, prin emiterea spontană, necenzurată, de idei cerute de rezolvarea unor probleme teoretice sau practice. Fiecare participant este încurajat să preia sugestiile colegilor săi, să le modifice după dorintă, pentru a ajunge la idei superioare. Sunt interzise aprecierile critice, iar evaluarea este amânată pentru a se evita inhibarea gândirii. O altă metodă înrudită cu brainstorming-ul este ingineria ideilor în care expertii dirijează dezbaterile spre obiective bine precizate, în scopul evitării eforturilor inutile. Sinectica a fost initiată în anul 1944, de W. Gordon, având la bază dinamizarea mecanismelor psihice ale subconstientului în actul creatiei.

Nivelul cel mai înalt al restructurării conceptuale se realizează în cadrul teoriei stiintifice. Evident, teoriile stiintifice au caracter istoric, fiind uneori reformulate sau înlocuite prin altele mai cuprinzătoare. Asa au apărut teoria relativitătii si mecanica cuantică, care au fost create pentru a depăsi dificultătile mecanicii clasice, în analiza miscării la viteze apropiate de viteza luminii în vid, respectiv studiul comportării microparticulelor. Pentru a ne face o imagine generală despre rostul si importanta unei teorii stiintifice, să prezentăm functiile sale principale :

*functia de sistematizare, realizată prin ordonarea si generalizarea cunoasterii ;

*functia explicativă, întemeiată pe argumentarea faptelor reale pe bază de cauze, legi, principii si teoreme ;

*functia predictivă, în baza căreia se fac previziuni asupra evolutiilor proceselor reale ;

*functia cognitivă (informativă), în sensul că orice teorie stiintifică oferă informatii relevante despre realitate ;

*functia normativă (prescriptivă), în sensul că orice teorie stiintifică prescrie reguli si norme de abordare a realitătii.

Suntem acum în măsură să evaluăm, într-o viziune sistemică, raportul dintre cunoasterea din învătământ si cunoasterea stiintifică. În esentă, procesul învătării se referă la orice achizitie nouă de cunostinte, valori morale si estetice, priceperi si deprinderi care marchează profund comportamentul elevului si raportarea sa la mediul înconjurător. Până acum, elevii au fost consumatori si nu căutători de adevăruri pentru că în plan informativ si formativ li s-a oferit stiinta ca un produs finit si nu ca un proces.

Desi există diverse opinii, se încearcă în prezent restructurarea sistemului educational pe criterii de performantă, prin actualizarea continutului învătământului, extinderea metodelor activ-participative si dotarea unitătilor scolare cu mijloace didactice eficiente, care se ridică la standardele europene. În aceste conditii, elevii pot dobândi metodologia stiintei pentru a răspunde la schimbările si comandamentele sociale de perspectivă. Este recunoscut că investitia în inteligentă este deosebit de rentabilă si ne proiectează sansele în viitor.