Homo religiosus

Religia este un element fundamental al constiintei omului care marcheaza istoria culturii si civilizatiei inca de la origini, caci homo faber a fost totodata homo ludens, sapiens si religiosus. Altfel spus, religia a aparut odata cu omul pentru ca „ la nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trai ca fiinta umana este in sine un act religios” (Mircea Eliade – La Nostalgie des Origines).

In sens gnoseologoc, religia reprezinta un anumit mod de a percepe existenta prin raportare la divinitate, componenta existentiala care este prezenta totdeauna in sufletul omului. In lucrarea „Divinae Institutiones”, scriitorul latin Lactantius propune ca etimologie pentru termenul de religie, verbul religare (a lega, a uni), in sensul de unire cu Dumnezeu. Desi exista o mare diversitate istorica si geografica a manifestarilor religioase, trasatura comuna este conferita de sacralitate, aspiratia la perfectiune a omului, vector valoric opus profanului, care semnifica degradarea fiintei umane.

Incercarile de explicare a existentei au aparut progresiv, pe masura desprinderii lui Homo Sapiens de linia biologica a antropoidelor. Din necesitate, dar si din curiozitate, omul primitiv a inceput contemplarea naturii odata cu dezvoltarea constiintei sale. Soarele, datator de viata, plantele si animalele, ca sursa de hrana, dar si fulgerele, trasnetele sau uraganele devastatoare au fost inzestrate cu puteri supranaturale care intervin implacabil in viata omului, lipsit de aparare. Astfel, ia nastere un tablou tulbure si fantastic despre realitatea inconjuratoare, bazat pe o diversitate de credinte care se intrepatrund - animismul, totemismul, magia, cultul stramosilor, cultul Soarelui, al Lunii si al stelelor etc. Experienta religioasa s-a dezvoltat in conexiune cu ritualul, simbolul si mitul dar si cu morala si filozofia pana s-a ajuns la dogme si doctrine elaborate la nivel de sisteme unitare, deosebit de complexe, care au rezistat probei timpului si au marcat profund viata unor comunitati in devenirea istorica. Mitul reprezinta reflectarea realitatii sub forma unor legende, istorisiri fantastice sau alegorii despre zei, eroi sau alte fiinte fabuloase.

Din punct de vedere al sferelor tematice si al modalitatilor de exprimare, se pot distinge diverse tipuri de mituri: teogonice, despre zei si atributele acestora, cosmogonice, despre aparitia lumii, etiologice, despre originea unor obiceiuri, traditii sau institutii care marcheaza profund viata comunitatilor primitive.

Unele mituri incearca sa explice fenomene din natura, ca de exemplu, in mitologia greaca miscarea Soarelui pe bolta cereasca este interpretata alegoric prin carul lui Helios. Multe evenimente din istorie au fost transfigurate la nivel mitologic (ciclul troian, intoarcerea Heraclizilor, cantecul Nibelungilor) dar si cutezanta omeneasca (indrazneala lui Prometeu de a domina natura, incercarea lui Icar de a zbura) sau sentimente omenesti eterne (dragostea profunda a lui Orfeu si Euridice, prietenia lui Oreste si Pilade, dorul neimplinit al lui Eros si Psyche). La exprimarea religioasa prin ritual si mit, se adauga simbolul, ca mijloc adecvat care trece dincolo de om pentru a se ajunge la Transcendent. Dupa Mircea Eliade, omul religios este creator de mituri pe care le experimenteaza in practica prin ritual. Etnologul Julius E. Lips este de parere ca la populatiile primitive mitul tine loc de biblie si de carte de istorie, de cod al bunelor maniere si de lexicon. In conceptia psihanalitica (Sigmund Freud, G. C. Jung), miturile sunt explicate prin conflicte la nivelul inconstientului colectiv. In abordarea structuralista, Claude Lévi Strauss pune in evidenta semantica profunda si inconstienta a mitului la nivelul unor colectivitati. Raportarea la existenta prin ritual si mit, se completeaza prin simbol, mijloc abstract de a trece dincolo de sine pentru a ajunge la Transcendent. Ele sunt o incercare indrazneata de a exprima aspecte ale existentei care nu pot fi formulate in totalitate pe cale verbala. De pilda, in reprezentarea infinitului, Constantin Brancusi s-a folosit de o succesiune de module romboidale, dispuse ritmic pe verticala.

In ascensiunea vietii spirituale a omului exista o lege imanenta si atemporala, careia i se supune pentru a se depasi pe sine, pe care Brunschvicg o numeste Dumnezeu. Referitor la raportul dintre dimensiunea mitologica-simbolica si mijloacele primare ale expresiei religioase – revelatia, crezul si dogma - certatatorul Ninian Smart considera ca „Doctrinele sunt o incercare de a da sistem, claritate si forta intelectuala la ceea ce este revelat prin limbajul mitologic si simbolic al credintei religioase”. Intr-un alt registru semantic, religia reprezinta matricea oricarei ordini sociale, o valoare primordiala superioara individului, caruia ii modeleaza constiinta si ii dirijeaza conduita (Em. Dürkheim). Experienta sacrului este o traire religioasa intensa centrata in jurul divinitatii, care este perceputa ca o taina de catre credinciosi. In gandirea unor filozofi, Dumnezeu este descris prin atribute fundamentale ale existentei – principiu explicativ al lumii, al ordinii universale si al capacitatii noastre de a detine cunostinte certe (Descartes), creator al lumii (Conciliul de la Niceea), impulsul initial sau primul motor (Aristotel ), principiu activ in devenirea lumii (B. Pascal), principiu imanent sau esenta lucrurilor, dincolo de care nimic nu poate sa existe (Spinoza). De remarcat, imposibilitatea unei definitii filozofice complete a divinitatii, care este fie absolutul, cauza primara si impersonala a lumii, fie o fiinta personala, transcendenta in raport cu lumea , altfel spus, poate fi localizata spatio-temporal sau este dincolo de aceasta lume. Aceasta disputa transpusa in planul artei, s-a manifestat variat, de la reprezentari abstracte ale lui Dumnezeu, pana la atribuirea unor trasaturi antropomorfice. Cum Dumnezeu este incognoscibil pentru fiinta umana, imperfecta si trecatoare, s-a pus problema existentei acestuia. Fara a intra in amanunte despre argumentele pentru existenta lui Dumnezeu, formulate de teologul Toma din Aquino, este bine de mentionat consecintele unor optiuni transante asupra acceptarii sau nu a credintei. Asa cum a remarcat filozoful francez B. Pascal, cei care castiga pariul despre existenta lui Dumnezeu, pot castiga totul fara sa piarda nimic dupa moarte. Deci, trecatorilor prin aceasta lume telurica, pariati fara sovaire ca Dumnezeu exista,chiar daca nu stim cum arata! Este suficient sa admitem ca Dumnezeu este creatorul atotputernic si atotstiutor al lumii, temelia si garantia moralitatii, fara de care nu exista armonie si reguli universale. Numai asa viata capata sens si finalitate. In prezent, viata spirituala a Terrei se afla sub semnul unei diversitati religioase, de la budism la hinduism, pana la islamism si crestinism.

Budismul este una din cele mai vechi religii, bazata pe invatatura lui Budha despre adevarurile sfinte, care se refera la cauzele suferintei (dorinte neimplinite, cautarea placerilor si succesiunea reincarnarilor purificatoare, incetarea suferintei atunci cand credinciosul urmeaza cele opt nobile cai, in care ideile, intentiile, cuvantul, actiunea, viata, efortul, atentia si meditatia sunt juste. Eliberarea finala de suferinta este posibila prin nirvana, care pune capat reincarnarilor succesive dominate de legea karma. Morala budista are ca repere compasiunea si asceza dar si pasivitatea si neimpotrivirea la rau.

Hinduismul este o religie sincretica, care a aparut in India prin preluarea si imbinarea unor credinte din cultele vedice dar si din budism si brahmanism. Hinduismul contemporan este deosebit de complex, de la meditatie transcendentala cu accent filozofic, la adeptii unor zeitati precum Vishnu, Shiva, Devi etc. Termenul Brahman are semnificatia de trinitate, avand drept Creator pe Brahma, apoi pe Vishnu, ca si Pastrator, iar pe Shiva, ca Nimicitor. Se spune ca Brahma l-a creat pe Manu, care a fost primul om, din corpul caruia au aparut patru tipuri de caste : din cap au iesit Brahmanii (oamenii cei mai buni si cei mai sfinti), din maini, Kshatriyas (conducatorii si razboinicii), din coapse, Vaisyas (meseriasii), iar din picioarele lui Manu provin restul oamenilor. In conceptia hindusilor, vaca este detinatoarea unei mari puteri, fiind identificata cu intregul univers vizibil. Potrivit hinduismului, sufletul este atman, principiul vietii sau sufletul, unicul adevarat, restul nu este decat maya ( iluzie). Dar exista si karma, care determina consecintele faptelor fiecaruia. Al treilea mare adevar este reincarnarea, care, prin transformari succesive pregateste credinciosul pentru o unire finala cudivinitatea, pentru a trece intr-o stare de fericire nepieritoare.

Islamul este o religie monoteista, bazata pe preceptele Coranului, raspandita cu precadere in unele tari din Asia si Africa. Pentru musulmani, Coranul este cuvantul lui Alah (Dumnezeu), revelat profetului Muhammad de catre ingerul Gabriel. A doua sursa a religiei islamice este Sunna (Cutuma), exprimata in culegerile de hadith care contin spusele profetului Muhammad, precum si faptele acestuia si ale unora dintre insotitorii sai. Pentru a deveni musulman, o persoana trebuie sa faca marturisirea de credinta (Shahada) : „Nu exista dumnezeu in afara de Dumnezeu, iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu”. Exista o autoritate oficiala (Ummah) care decide daca este sau nu acceptat de comunitatea de credinciosi.

Intr-o traducere aproximativa, crezul musulman se exprima, astfel : “Cred in Dumnezeu si Ingerii Sai; si in Scripturile Sale; si in trimisii Sai; si in Ziua de Apoi ; si in Soarta, ca Binele si Raul sunt de la Dumnezeu; si in Inviere dupa moarte. Marturisesc ca nu exista nimic demn de veneratie in afara de Dumnezeu; dupa cum marturisesc ca Muhammad este trimisul sau”.

Obligatiile musulmanului se regasesc in „Cei Cinci Stalpi” ai Islamului – marturisirea de credinta (rugaciunea, postul, dania si pelerinajul ). Musulmanii sustin ca Dumnezeu a relevat Cuvantul Sau prin Muhammad dar si prin alti profeti, printre care Adam, Avraam, Moise si Isus, iar iudaismul si crestinismul, bazate pe invataturile cuprinse in Tora, respectiv Biblie, deriva din invatatura unora din acesti profeti.

Crestinismul este o religie larg raspandita in Europa, partea centrala si de sud a continentului african, America de Nord si America de Sud, Australia, si mai putin in Asia, Oceania si partea de nord a Africii. Alaturi de iudaism si islamism,crestinismul este o religie monoteista centrata in jurul lui Dumnezeu trivalent, inteles ca Sfanta Treime – Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Etimologia cuvantului crestin vine din „christianus”, derivat de la Hristos, „Cel Uns”, Mesia si Fiul lui Dumnezeu, preluat in greaca prin Christós, care la origine este traducerea din ebraica a cuvantului Mosiach. Crestinismul s-a dezvoltat imprena cu iudaismul si islamismul, religii monoteiste pe care le imbogateste cu marturia Noului Testament.

Invataturile crestinismului sunt cuprinse in Biblie sau cartea Sfintei Scripturi, care cuprinde doua parti : Vechiul Testament si Noul Testament. Vechiul testament, scris in limba ebraica, prezinta Geneza sau Facerea Lumii de catre Dumnezeu, Caderea in pacat a primilor oameni, Adam si Eva, formarea poporului Israel, precum si informatii esentiale despre profeti si profetii. Textul mai include si psalmii – o culegere de rugaciuni si imnuri stravechi de proslavire a Domnului, Pildele lui Solomon, Cantarea Cantarilor, Cartea lui Iov etc. Vechiul testament a promovat un sistem etic riguros, care a rezistat timpului, exprimat sintetic in Decalog sau Cele zece porunci, pe care Moise le-a primit de la Dumnezeu, pe muntele Sinai, inscrise pe doua table de piatra, care in traducere se transcriu astfel:

„Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei sfara de mine.

Sa nu-ti faci chip cioplit si sa nu intruchipezi nimic din cate sunt in ceruri, pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul. Sa nu te inchini lor si nici sa le slujesti…

Sa nu iei in desert Numele Domnului, Dumnezeului tau. Caci Domnul nu va lasa nepedepsit pe cel ce ia in desert Numele Lui .

Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti… Sa lucrezi sase zile…iar a saptea zi este zi de odihna, inchinata Domnului, Dumnezeului tau…

Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, pentru ca sa ti se adauge zilele in tara pe care ti-o da Domnul, Dumnezeul tau.

Sa nu ucizi.

Sa nu fii desfranat.

Sa nu furi.

Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau.

Sa nu poftesti casa aproapelui tau. Sa nu poftesti sotia aproapelui tau, nici robul, nici roaba lui, nici boul, nici asinul lui si nimic din cate are aproapele tau.”

Noul Testament descrie tulburatoarea viata a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trimis pe pamant sa arate oamenilor calea cea dreapta si sa ispaseasca pacatele acestora prin sacrificiul pe cruce a propriei sale vieti. Tot aici sunt prezentate Epistolele (Cuvantul lui Dumnezeu catre primii crestini), precum si Apocalipsa , o carte cu profetii despre sfarsitul lumii. Invatatura Mantuitorului poarta numele de Evanghelie, cuvant care provine din limba greaca si inseamna „vestea cea buna”.

In Biblie, Iisus Hristos apare in dubla ipostaza – divina si umana – adevar confirmat de moartea sa pe cruce, urmata de invierea si inaltarea sa la cer. Fidelitatea fata de esenta crestinismului primordial este esentiala pentru credinciosi, in ciuda modificarilor pe care le-a capatat de-a lungul timpului in confruntarea nde idei.

Cele trei marturisiri de credinta ale crestinilor, ce explica dogmele de baza comune tuturor tendintelor si confesiunilor aparute, sunt : simbolul apostolic (anul 50), simbolul niceno-constantinopolitan, stabilit prin sinoadele ecumenice de la Niceea(325) si Constantinopol(381),simbolul atanasian(data incerta sec.IV-VIII).

Crezul exprima o sinteza a valorilor crestinismului :

„Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul

Facatorul cerului si al pamantului,

vazutelor tuturor si nevazutelor.

Si intr-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

Unul –Nascut, Care din Tatal S-a nascut

mai inainte de toti vecii.

Lumina din Lumina,

Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat,

Nascut, nu facut ;

Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut.

Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire

S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant

si din Maria Fecioara, si S-a facut om.

Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat

si a patimit si S-a ingropat.

Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.

Si S-a inaltat la ceruri si sade in dreapta Tatalui.

Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii,

a Carui imparatie nu va avea sfarsit.

Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul,

Care de la Tatal purcede,

Cela ce impreuna cu Tatal si Fiul

este inchinat si slavit,

Care a grait prin prooroci.

Intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica,

Marturisesc un Botez, intru iertarea pacatelor.

Astept invierea mortilor

Si viata veacului ce va sa fie. Amin!”

In Biblie se mentioneaza ca Irod, guvernatorul provinciei Iudeea, afland ca proorocii vestisera nasterea unui mare imparat si temandu-se pentru functia sa , a poruncit sa fie ucisi toti pruncii mai mici de un an. Din pacate, el nu a inteles ca era vorba despre un imparat al sufletelor si nu despre un pretendent la scaunul sau.

Chiar daca Iisus Hristos s-a nascut si a trait in Palestina, mesajul sau este universal, fiind raspandit in toata lumea de catre apostoli, si in general de catre adeptii care au propovaduit credinta crestina dincolo de Ierusalim, unde primul martir a fost Stefan, ucis cu pietre de evrei. Un rol important l-au avut apostolii Petru si Pavel, care au pus bazele unor comunitati de crestini, nu numai printre evrei, ci si printre greci si romani.

Pentru ca o persoana sa treaca la crestinism, trebuia sa respecte doua acte rituale : botezul si euharistia (impartasania).Dintre cei zece apostoli doar Ioan nu a sfarsit ca martir. Pe cand era exilat in insula greaca Pattmos i s-a aratat Domnul si i-a zis: „Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma. Scrie carte despre tot ce vezi si trimite-o bisericilor…” Timp de aproape 300 de ani, adeptii crestinismului au trebuit sa indure persecutiile din partea statului roman dar si dramele interne provocate de erezii. Armata si aristocratia romana erau loiale Cezarului si nu acceptau noua ordine a lui Hristos, care refuza sacrificiile pe altare in numele unor idoli si milita pentru egalitatea sociala. Imparatul Nero este unul dintre cei mai cruzi persecutori, care a raspandit vestea ca incendierea Romei este datorata crestinilor, pentru ca acestia sa fie ucisi in amfiteatrele romane. In aceste conditii, crestinii au trecut la o viata clandestina, mutandu-si in catacombele romane reuniunile conduse cu intelepciune de episcopi.

Soarta crestinismului s-a schimbat in anul 312, cand Constantin cel Mare, fiul nelegitim al generalului Constantin Chlorus si al unei credincioase orientale cu numele Elena, a trecut la crestinism, acordand libertate noii religii prin Edictul de la Milano. Din ordinul sau are loc la Niceea primul Conciliu al Bisericii crestine, avand ca scop combaterea arianismului. Dupa anul 394, cand imparatul Theodosius declara crestinismul singura religie oficiala, templele sunt transformate in biserici, Jocurile olimpice sunt suspendate, pentru ca in anul 529, scoala de filozofie din Atena sa fie inchisa din ordinul lui Iustinian. Se instaureaza astfel, epoca de aur a Parintilor Bisericii, care au inceput interpretarea Evangheliilor, cel mai important dintre ei fiind Augustin (354-430). In ierarhia bisericeasca, dintre episcopii care detin rangul suprem, se detaseaza cel al Romei, care devine Papa, fiind considerat succesor al apostolului Petru, aspect deloc de neglijat pentru a castiga autoritate asupra lumii crestine.

Alte repere importante ale lumii antice sunt : caderea Imperiului Roman de Apus in anul 476, cand ultimul imparat roman Romulus Augustulus este detronat de generalul barbar Odoacru, care si-a luat titlul de rege al Romei, influenta islamica din sec. VIII-XI in bazinul mediteranean, separarea in 1054 crestinismului in catolicism (biserica apuseana) si ortodoxism (biserica rasariteana), sub conducerea papei, respectiv a patriarhului de la Constantinopol, sfarsitul Imperiul Roman de Rasarit, cunoscut si sub numele de Bizant, prin cucerirea Constantinopolului, in anul 1453, de catre Mohamed al II-lea.

Istoria medievala este o perioada tulbure din viata popoarelor, marcata de evenimente militare cu profunde rezonante politice, precum : razboiul de o suta de ani (1337-1453) dintre Anglia si Franta (unde s-a

remarcat curajul deosebit al luptatoarei Jeanne d’Arc), miscarea de eliberare din Spania de sub ocupatia araba (cunoscuta sub numele de Reconquista), lupta impotriva invaziilor mongole din Europa si Asia, cruciadele desfasurate sub lozinca „razboiul sfant”, pentru eliberarea Ierusalimului si a „Sfantului Mormant” de sub ocupatie pagana, lupta de eliberare a italienilor de sub tutela monarhilor germani, lupta antiotomana. Este bine de mentionat ca Tarile Romane, desi slab dezvoltate economic, au reprezentat o pavaza la Dunare

a crestinatatii in calea expansiunii turcesti.

Transformari deosebit de importante in evolutia culturii si civilizatiei s-au produs in Renastere. Termenul de Renastere (fr. renaissance, it. rinascimento) deriva din verbul a renaste si reprezinta o miscare ideologica si culturala din sec. XIV-XVI (Italia), sec. XVI (Franta, Germania, Tarile de Jos), a doua jumatate a sec. al XVI-lea si inceputul sec. al XVII-lea (Anglia, Spania), sec. XVI, XVII si sec. al XVIII-lea (Tarile Romane), caracterizata prin respectul fata de om (umanism), reactualizarea valorilor antichitatii, reforma religioasa, progres economic, descoperiri geografice, aparitia capitalului industrial si bancar, dezvoltarea oraselor etc.

In sanul bisericii a aparut Reforma – o stare de spirit reformatoare manifestata printr-o miscare ideologica cu un pronuntat revendicativ, in diverse forme:

-lutheranismul, promovat in a prima jumatate a sec. al XVI-lea, in Germania, de Martin Luther, care s-a ridicat impotriva vanzarii de indulgente si a sustinut o noua doctrina religioasa, bazata pe mantuirea prin credinta, simplificarea cultului catolic si libertatea credinciosilor de a interpreta Biblia ;

-calvinismul, invatatura propagata la mijlocul sec. al XVI-lea, la Geneva, de Jean Calvin, care se pronunta pentru o biserica simpla, fara ritualuri fastuoase si indeamna pe credinciosi sa caute izbavirea intr-o viata activa si morala ;

-anglicanismul, a fost impus in Anglia de Henric al VIII-lea, Tudor, intre anii 1531-1534, care, dupa ce a luat o serie de masuri pentru restrangerea influentei papalitatii, s-a proclamat seful suprem al bisericii engleze, careia i-a secularizat o parte din avere ;

-reforma catolica (contrareforma) a fost initiata de papalitate cu sprijinul dinastiei de Habsburg (Spania) pentru o innoire a bisericii catolice.

Este perioada ]n care au aparut noi ordine monahale, dintre care ordinul calugarilor iezuiti, infiintat in 1540 de catre cavalerul spaniol Ignatiu de Loloya, a devenit foarte puternic. Inchizitia organizata de iezuiti ca tribunal al Sfantului Oficiu a inasprit represiunea prin arderea pe rug a necredinciosilor. Preocupati de educatie, iezuitii au infiintat colegii si au trimis misionari in toata lumea pentru promovarea religiei catolice. Cu toate eforturile papilor, autoritatea acestora a cedat din putere monarhiei absolute, care se impune chiar si in tari catolice (Franta, Spania). In cele din urma, un conciliu ecumenic organizat la Trento, in Italia, a impus o disciplina severa clerului catolic si a hotarat transmiterea credintei prin catehism sau predica.

Crestinismul a marcat istoria omenirii, nu numai prin credinta, al ci si prin arta, lasand posteritatii capodopere greu de egalat. Stilul romanic, aparut spre sfarsitul secolului al X-lea, introduce o viziune abstracta in arta, bazata pe o schema conceptuala prealabila. Bisericile au boltile in semicerc, sprijinite pe ziduri solide, cu ferestre inguste si pereti acoperiti cu picturi. Figurile umane sunt inexpresive, cu ochii mari, ovali, atitudini rigide si corpurile ascunse sub vesminte bogate. Pictorul nu este preocupat sa redea perspectiva, procedeul sau favorit fiind stilizarea. Sculptura nu este decat o alternativa a imaginii pictate, chiar si statuile sunt inserate in structura arhitectonica a edificiilor. Capitelurile sunt ornamentate cu o flora si o fauna de o mare diversitate. Alaturi de animalele cunoscute se intalnesc monstri stranii, tema obsesiva care reflecta angoasa lumii de dincolo.

In sec. al XII-lea, a aparut in Europa occidentala stilul gotic, caracterizat prin forme inalte si zvelte, arcuri si bolti ogivale, la care se adauga un numar mare de statui si enorme vitralii care produc minunate efecte de lumina. Adeseori, formulele arhitectonice ale epocii sunt influentate de arta araba si bizantina.

O noua orientare artistica are loc in Renastere, orientare spirituala caracterizata sintetic de Michelet si Burckhardt prin formula „descoperirea lumii si descoperirea omului”. Miscarea umanista a pregatit nasterea capitalismului prin promovarea unei culturi umaniste, in centrul careia se afla omul ca subiect al libertatii si increderii in fortele sale. Arta plastica a atins apogeul prin reprezentantii sai de seama : Michelangelo Buonarotti, Raffaelo Sanzio, Leonardo da Vinci etc.

In cadrul generos al umanismului, artistii aveau o mare libertate de creatie.Desi in contractele cu beneficiarii se stipulau anumite conditii, totusi creatorii de arta isi permiteau introducerea de detalii sau scene din viata, care dadeau originalitate operelor acestora. Au aparut si artisti-intelectuali, care isi faceau ucenicia in atelierele maestrilor, fiind capabili sa utilizeze rationamentul matematic in gasirea unor solutii optime de reprezentare. Prin studii de anatomie si psihologie, ei au reusit sa redea miscarea si starile afective, sa puna in valoare nuantele, relieful , jocul de lumini si umbre.

Miscarea antifeudala capata amploare deosebita in epoca luminilor (sec.XVII-XIX), cand se desfasoara revolutiile burgheze, cand se schimba sistemul politic si se pun bazele culturii moderne. In arta, stilul baroc domina in perioada de trecere de la Renastere la Iluminism. Aparut in Italia, barocul se raspandeste treptat in Europa catolica, fiind in acelasi timp o stare de spirit subordonata contrareformei religioase. In arhitectura, pictura si sculptura, barocul promoveaza o arta triumfala si monumentala prin bogatia de ornamentatii, valorile expresive ale luminii si emotia trairilor pline de pasiune, avand reprezentanti de seama, mai ales in Italia (Caravaggio, Boromini, Bernini, Guarini, Pozzo), Spania (Velasquez, Zurbaran), Flandra (Rubens), Olanda (Vermeer, Rembrandt).

Singura tara care nu a asimilat barocul este Franta, unde in locul sau se contureaza clasicismul, care capata in timpul lui Ludovic al XIV-lea o dezvoltare deplina. In arhitectura si artele plastice, reprezentantii clasicismului francez –Poussin, Lorrain, Georges de la Tour, Mansart, Le Vau, Le Brun- realizeaza o sinteza intre influentele renascentiste italiene, a celor antice si a traditiilor franceze (caramida policroma, piatra) la care se adauga si unele trasaturi baroce. Stilul clasic se remarca prin jocul echilibrat dintre orizontale si verticale, spre deosebire de baroc unde predomina dinamica liniilor curbe.

Biserica romana cinsteste pe „sfantul, slavitul si intrutot laudatul Apostol Andrei”, unul dintre ucenicii Sfantului Ioan Botezatorul, care prin anii 60 a ajuns pe teritoriul Scythia Minor(Dobrogea de azi), unde a crestinat pe stramosii nostri, stabilindu-se intr-o pestera, pe care a folosit-o ca adapost si loc de rugaciune. Pestera Sfantului Andrei se afla la 3,15 km S-E de soseaua Constanta–Ostrov, langa localitatea Ioan Corvin. Dupa formarea poporului roman, credinta acestuia a ramas de neclintit in fata vicisitudinilor istoriei. Stau marturie numeroasele biserici ridicate de domnitori dupa castigarea unor batalii sau construite prin efort propriu de catre comunitatile de credinciosi. Asa au aparut bijuterii arhitectonice ca: Manastirea Argesului, Biserica Trei Ierarhi din Iasi, Voronetul, Moldovita, Sucevita, Agapia, Cozia etc. Poate ca generatia noastra va duce la indeplinire proiectul propus de patriarhul Teoctist pentru realizarea Catedralei Mantuirii Neamului. Ar fi un obiectiv indraznet care s-ar adauga edificiile istorice din Romania, tara atractiva pentru turisti, fascinati nu numai de peisajul mirific, ci si de traditiile, obiceiurile si ospitalitatea romanilor, dar si optimismul, respectul pentru credinta, dragostea lor de viata si aspiratia la fericire.De fapt, astfel de trasaturi sunt comune lumii civilizate si diferentiaza fiinta umana in cadrul biosferei instaurate pe planeta albastra, aceasta magnifica nava cosmica destinata sa poarte omenirea in istorie.

In concluzie, se poate spune cu certitudine ca Homo religiosus respectabinele, frumosul si adevarul dar si sentimentul iubirii vesnice, pentru ca „Dumnezeu este dragoste”. In Epistola catre Corinteni, apostolul Pavel scrie : „ Dragostea este indelung rabdatoare,este plina de bunatate; dragostea nu invidiaza; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se porta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopere totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata… Acum dar raman aceste trei : credinta, nadejdea si dragostea ; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. Este minunat ca Dumnezeu ne-a inzestrat cu capacitatea de a iubi. Chiar si in situatii critice sa nu ne lasam cuprinsi de ura, pentru ca devenim mai puternici daca putem sa iertam. Dragostea este esenta invataturii crestine. Iisus a spus: „Iubeste pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima, cu cu tot sufletul si cu toata gandirea ta”. Aceasta reprezinta prima porunca iar ce-a de-a doua este: „Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti”. Terra trebuie sa devina habitatul iubirii, al frumusetii, al binelui, al adevarului si credintei in Dumnezeu.
Pentru generatiile viitoare faptele reprobabile sa ramana o amitire urata a trecutului, de care trebuie totusi sa tina seama pentru a nu le mai repeta.
Pe buna dreptate, Omul mileniului III va fi Homo religiosus sau va inceta sa existe ancorat pe fundamente solide, alta alternativa fiind incompatibila cu legile devenirii umane in evolutia asimptotica spre perfectiune. Ce inseamna existenta fara daruire si comuniune cu Dumnezeu? Doar constiinte aride, lipsite de finalitatea suprema, precum marinarul pe furtuna, lasat in voia valurilor. Cu siguranta va naufragia daca nu are busola si nici macar nu este calauzit in intuneric de steaua polara.

Daca tot ne-am umplut sufletul cu dragoste si ati inteles pe deplin mesajul transmis, atunci se cade, stimati cititori, ca acest studiu despre religie sa fie incheiat cu ultimul pasaj din Biblie : „Harul Domnului Iisus Hristos sa fie cu voi cu toti. Amin”.

Tudor Vasile

Dragalina, Calarasi, Romania

E-mail: protelisav@yahoo.com