Fascinatia psihanalizei

In evolutia materiei vii, creierul a atins cea mai inalta forma de organizare, fiind sediul proceselor psihice. O activitate specifica a creierului uman este constiinta, la care se dauga procesele psihice subconstiente si inconstiente, a caror relationare este analizata de catre psihanaliza (fr. psychanalyse).

Psihanaliza este, nu numai o disciplina pentru studiul proceselor psihice, ci si o metoda de tratament a unor boli psihice, care utilizeaza diverse probe (asociatii de cuvinte, relatari de vise, interpretari de figuri si scheme confuze) sa descopere cauzele nevrozelor si psihozelor pentru a putea sa le vindece.

Este meritul celebrului neurolog si psiholog vienez Sigmund Freud (1856-1939), de a fi initiat o tratare unitara si integrativa a psihicului uman in opere, ca : „Interpretarea viselor” (1900), „Psihologia vietii cotidiene” (1904), „Totem si Tabu” (1913). S-a nascut astfel psihanaliza, o ramura a psihologiei cu implicatii multiple in medicina, sociologie, literatura si arta. Postulatul de baza al doctrinei psihanalitice consta in subordonarea mecanismelor psihice unor forte de motivatie inconstienta. Trairile neplacute si tendintele care intra in conflict cu normele sociale si principiile morale ale persoanei sunt excluse din constiinta printr-un mecanism de represiune (refulare) si alungate in subconstient de unde tind sa reapara sub forma travestita. Amplificarea caracterului conflictual al refularii duce la nevroze si psihoze, a caror vindecare se bazeaza pe constientizarea pentru bolnav a impulsurilor reprimate.

Initial, Freud a considerat ca izvorul energiei si fortei psihice, in jurul caruia se centreaza comportamentul uman este libidoul, termen care desemneaza capitalul instinctual dominat de impulsul sexual. Dezvoltarea ontogenetica a individului, de la nastere la pubertate, este conceputa stadial, pe etape psihoerotice, marcate de formarea unor complexe cu rezonante profunde in conduita adultului. Un rol insemnat pe traiectoria afectiva il are „complexul lui Oedip”, care face trecerea de la autoerotism la exteriorizarea obiectului iubirii. Sistemul conceptual al lui Freud s-a aprofundat si diversificat, pe parcursul celor aproape patru decenii de activitate stiintifica si medicala.Un salt calitativ s-a produs an anul 1920, cand a remarcat antagonismul dintre instinctele de viata (autoconservare si sexual, desemnate prin libidou) si instinctul mortii, denumit „mortido”. In aceeasi perioada, psihicul uman a fost structurat pe trei nivele : Id (Sinele), Ego (Eul) si Superego (Supraeul). Sinele este nivelul inconstient al capitalului instinctual, complet dezorganizat si supus principiului placerii, fiind rezervorul de energie primar. Eul este o unitate coerenta si constienta care reglementeaza manifestarile Sinelui, in conformitate cu cerintele lumii externe (principiul realitatii). Supraeul este forta inconstienta care modeleaza Sinele si Eul dupa scheme morale insusite din mediul socio-cultural in care individul traieste.

In timpul viselor, cenzura constienta dispare, iar Sinele se manifesta liber. De aceea, in conceptia lui Freud, visul capata o deosebita valoare metodologica, fiind considerat „calea regala” de analiza a inconstientului. Desi unii dintre discipolii lui Freud au ramas fideli maestrului, altii, ca Jung si Adler, au inceput prin formularea de critici si au sfarsit prin intemeierea de scoli separate, etichetate ca „disidente”.

Carl Gustav Jung (1875-1961), psihatru elvetian, a elaborat un sistem psihologic personal (psihologia complexa) care cuprinde ,intre altele, teoria inconstientului colectiv si teoria complexelor psihologice. Dupa Jung, omul la nastere nu este un fel de „tabula rasa”, ci fiecare mosteneste inconstientul colectiv, ancestral, considerat ca un model original si aprioric de motivatie, care se dezvolta progresiv si se releva printr-un limbaj inconstient (simboluri, imagini, vise), mai puternic decat nivelul constient bazat pe concepte. El neaga deci rolul determinant al sexualitatii in viata psihica, in favoarea inconstientului colectiv, ca entitate autonoma si precedenta, care nu este o parte a eului, ci invers, eul este o parte incompleta si relativ inadecvata a totalitatii vietii psihice. Inconstientul personal, contrabalansat de inconstientul colectiv, reprezinta acel material psihic, care nefiind compatibil cu eul propriu, este reprimat (refulat) de acesta. Din relatia inconstient personal-inconstient colectiv si eul „constient”, autorul deriva notiunile de introversiune si extroversiune. Tipul psihic introvertit raporteaza sensul realitatii la lumea sa subiectiva, pe cand cel extrovertit este legat de lumea externa, materiala. Exagerarea introversiunii ar avea drept consecinta o adaptare inadecvata, in timp ce exagerarea extroversiunii ar putea duce la o depersonalizare conformista. Elementele de baza ale inconstientului colectiv sunt arhetipurile si complexele. Arhetiputile reprezinta mostenirea vie din trecutul umanitatii, care se exprima prin imagini, emotii si modele de comportament (om bun, erou, divinitate, diavol etc.), in jurul carora se organizeaza personalitatea constienta. Complexele se dezvolta ulterior ca structuri afective si motivationale care sunt conditionate de modele arhetipale. Astfel, complexul „mama” se formeaza pe arhetipul „mama”, ca imagine mitologica pe care individul o proiecteaza in femeia care joaca acest rol. Conform conceptiei lui Jung, factorii arhetipali (nerationali) ai psihicului orienteaza functionarea si scopurile eului constient, constituind nucleul de integritate morala (Self) in devenirea personalitatii. Calea vietii umane este o „lupta dreapta” intre constient si inconstient, care ar juca rolul ciocanului si nicovalei intre care se forjeaza individul.Libidoul are la Jung un sens larg, de energie psihica, care inseamna nu numai sexualitate si putere, ci multe alte semnificatii, inclusiv tendinta religioasa sau impulsul de a gasi un sens vietii. Inadaptarea individului la cerintele arhetipurilor se manifesta ca o forta distructiva pentru personalitatea constienta, putand duce la obsesii si psihoze. Metoda psihoterapeutica preconizata de Jung consta in ghidarea inconstientului observabil in vise, fantezii si produse artistice, care reprezinta mesajul inconstient ce se impune integrat in viata constienta. Mai mul, Jung a cautat sa gaseasca conexiuni intre fenomenele observate in nevroze si psihoze, cu trasaturi caracteristice din miturile popoarelor.

Alfred Adler (1870-1937), psihiatru austriac, a fost initial unul dintre colaboratorii cei mai apropiati ai lui Freud, care l-a promovat de altfel in anul 1907, ca presedinte al Societatii Psihanalitice din Viena, unde s-a dovedit dotat cu un ascutit spirit critic. Ruptura a intervenit in anul 1911, cand Adler a emis propria teorie asupra personalitatii, prilej de redefinire a inconstientului si de contestare a teoriei lui Freud asupra libidoului.

Autorul „Psihologiei individuale” considera omul ca un sistem organic, cu sens, care are scopul autorealizarii si supravietuirii individuale. Unitatea individului este rezultatul interactiunii proceselor dinamice, somatice, psihologice si sociale. Dupa Adler, cursul vietii individului nu este determinat de instincte obiective, preformate, ci de scopurile si valorile subiective, proprii. Pentru el, inconstientul este motivat in principal, nu de libidou, ci de tendintele de superioritate, perfectiune, adaptare sociala si aspiratie catre putere. Inspirat de filozofia lui Nietzsche si a lui Schoppenhauer, Adler priveste diferit complexele care marcheaza fiinta umana. Forta care stimuleaza fiecare activitate umana este impulsul catre perfectiune si totalitate, care compenseaza complexul de inferioritate, definit ca „orice inadaptare reala sau imaginara, fizica, psihologica sau sociala”. Lupta pentru autorealizare da sens vietii, in tendinta omului de a inlatura anxietatea si insecuritatea prin perfectiune si completitudine. Asemenea tendinte pot face din „vointa de putere”, in conditii sociale favorabile, un mobil al actiunilor pozitive. Experientele primare din primii cinci ani de viata conduc la o schema pe care se va construi „stilul de viata” al persoanei adulte. Un rol deosebit in formarea personalitatii umane revine familiei, care ofera copilului optimism si responsabilitate sociala, daca este intemeiata pe dragoste si iubire. In aceste formulari regasim, de altfel, fundamentata importanta celor 6-7 ani de acasa. Adler a sustinut colaborarea familie-scoala si promovarea unui optimism pedagogic care sta la baza sistemului educational austriac. In acest sens, Adler a creat „echipa terapeutica”, formata din medic, parinti si profesori, pentru indrumarea copilului. Conceptul de sanatate mentala se bazeaza pe un stil de viata activ si creator cu o motivatie dinamica, deschisa pentru viata sociala.

Dupa 1933, confruntarea de idei se muta din Europa in SUA, unde patrunde in toate domeniile socio-culturale. Mai influent decat freudismul ortodox devine neofreudismul, care sustine ca s-a eliberat de greseala lui Freud asupra instinctelor si tine seama de factorii socio-culturali. Astfel, Karen Hornei reproseaza lui Freud ca a neglijat factorii culturali, iar Erich Fromm pretinde ca omul nu este produsul instinctelor, ci al istoriei. Neopsihanalistii, desi foarte diferiti intre ei, pastreaza cadrul general stabilit de Freud, dar introduc ipoteze noi cu privire la rolul pulsiunilor, structura eului si dinamica relatiilor dintre constient si inconstient. Uneori se lanseaza in critici ascutite la adresa societatii capitaliste, pe care o considera generatoare de instrainare si alienare umana, insa analiza sa este unilaterala, fara sa puna in evidenta valentele economiei de piata, separarii puterilor in stat, pluripartidismului si democratiei reprezentative, care asigura sanse egale pentru cetateni. De remarcat ca unele idei ale neopsihanalizei isi gasesc aplicabilitate practica in tratamentul unor nevroze sau psihoze.

In concluzie, o retrospectiva in psihanaliza este fascinanta si deosebit de utila pentru cunoasterea proceselor complexe ale psihicului uman, dar si ca metoda de tratament a unor afectiuni ale acestuia, cu rezultate uneori spectaculoase in situatii critice.